Tip:
icoană
Titlu:
Coborârea de pe Cruce

Descriere: Concepția icoanei și unele elemente legate de de compoziție și execuție sunt tributare picturii veneto-cretane care a exercitat în epocă o puternică influență asupra picturii sud-dunărene. Autorul anonim al icoanei, care a lucrat la comanda Doamnei Milița, se dovedește a fi un bun cunoscător al picturii contemporane. Icoana este unică sub raportul compoziției, modul de tratare al Coborârii de pe cruce apropiindu-se, în mare măsură, de o Pieta occidentală: Crucea Răstignirii și simbolurile Patimilor formează axul de simetrie al compoziției. În fața crucii, în prim-plan, Fecioara Maria drapată într-un maforion roșu-vișiniu ține în brațe pe Iisus mort, coborât de pe cruce; chipul și gestul Fecioarei exprimă o durere fără margini. Este însoțită de Sf. Ioan Theologul și de Maria Magdalena, care îngenunchiată, îmbrățișează picioarele lui Iisus Hristos. În stânga, în plan secund, de mai mici dimensiuni față de personajele sacre, Milița Doamna, îndoliată ține în brațe pe fiul său mort, pe Teodosie, purtând veșminte de curte și coroană aurie. Această compoziție singulară la noi este marcată de o notă de îndrăzneală evidențiată de paralelismul între durerea divină și durerea pământească a unei mame, care se roagă Fecioarei să primească sufletul fiului ei. Unele trăsături specifice legate de tipologia chipurilor și modelarea acestora cu treceri bruște de la umbră la lumină constituie trăsături stilistice caracteristice picturii veneto-cretane. Icoana se înscrie în grupul "icoanelor de familie" ale lui Neagoe Basarab și a avut, probabil, o destinație privată.


Domeniu
Artă plastică
Datare
1522 - 1523
Școală
Atelier din Țara Românească
Material
tempera pe lemn
Material/Tehnică (text)
tempera pe lemn; pictare
Tehnică
pictare
Fișă întocmită de
Ana DOBJANSCHI
Fişă verificată de
Ana Dobjanschi
Nr. inventar
11345/i.2
Ordin de clasare
2510/24.01.2003 - Tezaur; Poziţia 14 Descarca PDF