Tip:
brățară
Subtip:
Brățară din argint aurit
Titlu:
Brățară

Descriere: Corpul brățării este scurt și gros și este traversat în diagonală de șiruri din fir de filigran intercalate cu nervuri foarte subțiri liniare. La cele două extremități, pe partea convexă a corpului se află două triunghiuri aurite, cu laturile rotunjite, pe care sunt gravate câte două frunze îngemănate. Sub aceste triunghiuri sunt sudate cele două capete lățite ale brățării întoarse către interior, formate din plăci în formă de limbă cu marginile înălțate vertical. În centru se găsește câte o nervură aurită, îngustă și scundă la bază și mai groasă și înaltă la vârful rotunjit, conturată de un șir de globule, tot aurite. În interiorul plăcilor, între nervură și margine capetele sunt decorate cu cercuri mici din filigran și un rând de globule mai mari, dispuse în formă de potcoavă. În punctul de contact dintre corp și plăcuțele laterale sunt fixate două emisfere mari, decorate cu un motiv vegetal, încadrat în spații acoperite cu email verde-turcoaz. În centrul fiecărei emisfere este lipită câte o globulă mai mare decât cele din șiruri.


Domeniu
Arheologie
Epoca/Perioada
Perioada medievală târzie
Atelier
Atelier balcanic
Loc de descoperire
jud. Teleorman, com. MĂGURA, GURUIENI
Material/Tehnică (text)
argint aurit; email; filigran; turnare; batere; sudare; gravare
Greutate
104,50 g
Fișă întocmită de
Ecaterina ȚÂNȚĂREANU
Fişă verificată de
Țânțăreanu, Ecaterina
Nr. inventar
7977
Ordin de clasare
2171/29.03.2012 - Fond; Poziţia 14 Descarca PDF