Tip:
hartă
Titlu:
Nicolas Sanson și urmașii săi, Regatul Ungariei, Paris, c. 1670 (ed. Johannes Covens și Cornelis Mortier, Amsterdam, c. 1730).
Autor:
Nicolas Sanson , Guillaume Sanson, Adrien Sanson și Alexis Hubert Jaillot.

Descriere: Hartă a nordului Peninsulei Balcanice și a Europei central-estice, cu accentul pus pe Ungaria, însă sunt redate destul de detaliat și spațiile învecinate. Orașele importante sunt marcate cu roșu. În cazul Țărilor Române extracarpatice, denumirile acestora sunt inversate: pentru Țara Românească se folosește "Principaute de Moldavie", iar pentru Moldova "Moldavie ou Grande Valaquie". Pădurile întinse din jurul Bucureștiului sunt redate extrem de minuțios. Teritoriile stăpânite de Imperiului Otoman pătrund exagerat de adânc la nord de Dunăre, prin Sangiacatul de Vidin, ca și prin Sangiacatul de Nicopole. Este posibil ca această hartă să fi fost inițiată de însuși Nicolas Sanson, însă cu siguranță a fost definitivată de fiii săi și de Jaillot prin 1670. Curând, fie aceste plăci, fie copii ale acestora ajung în posesia fraților (francezi de origine) Mortier, Pieter (Pierre) (1661-1711) și David (1673-1728), stabiliți la Amsterdam, respectiv la Londra. Deja în 1696 aceștia tipăreau harta respectivă sub semnătura lor. Plăcile lui Pieter Mortier sunt moștenite de fiul acestuia, Cornelis, care va continua afacerea tatălui său, în Amsterdam, din anul 1721 asociindu-se cu cumnatul său, Johannes Covens. Editura și atelierul lor tipografic se vor numi simplu, "Covens & Mortier", denumire rămasă neschimbată până în anul 1778, la câțiva ani distanță după moartea lui J. Covens. Așadar, harta de față se numără printre edițiile publicate de cei doi asociați la Amsterdam, în deceniile de la mijlocul sec. al XVIII-lea, după plăcile de proveniență franceză obținute de tatăl lui Cornelis, Pieter Mortier.


Domeniu
Istorie
Datare
1730
Material/Tehnică (text)
gravură în cupru (patru plăci), hârtie manuală, colorare manuală
Dimensiuni
(placă / hârtie): 116.8 x 95.8 cm / 118.4 x 98.2 cm
Fișă întocmită de
Burlușanu Mioara
Nr. inventar
F 341/584
Ordin de clasare
2318/14.05.2015 - Fond; Poziţia 21 Descarca PDF