Descriere: În Moldova, buduroiul, putina mare sau știubeiul este un vas din lemn, adesea de dimensiunile unui butoi mai mic, făcut dintr-un trunchi de copac prin cioplire, scobire și ardere. În general, era folosit pentru păstrarea a diferite produse, precum cereale, făină, semințe de cânepă, cenușă (utilizată la spălarea capului sau a rufelor). Avea însă și alte diverse întrebuințări în gospodăria rurală de altădată, mai ales atunci când era scobit în întregime prin interior; în acest sens, amintim de sfărâmatul porumbului, adică îndepărtarea boabelor de pe știuletele de porumb prin lovirea repetată și energică a acestuia cu un chilug masiv. Știubeiul de la Comarna, județul Iași, avea doar această ultimă destinație. Cumva caracteristic acestor știubee este fundul lăsat intenționat gol, spre a se aduna acolo boabele de porumb. La circa 30 cm de la bază, știubeiul este prevăzut cu 7 fucei, fușcei sau fuscei, niște bețe mai mici, mai deloc prelucrați, având o lungime de până în 30-40 cm fiecare și grosimi diferite; aceștia sunt fixați transversal, 5 deasupra, iar 2 dedesubt, perependiculari pe ceilalți; cu toții stau în nu mai puțin de 14 găuri, cu diametru diferit, în funcție de grosimea fuceului ce îi este „repartizat”, câte două pentru fiecare, găuri ce sunt „cusute” pe corpul știubeiului la 27-32 cm de la bază. Fuceii sunt din lemn de corn, o esență lemnoasă foarte rezistentă, căci această zonă a știubeiului reprezintă partea sa „activă”; aceștia formează o originală „plasă”, extrem de solidă, ce nu dă voie să „curgă” decât boabelor de porumb sfârămat. În interior regăsim „valuri” transversale, adevărate ornamente ad-hoc, rezultate în urma prelucrării prin scobire și ardere. De asemenea, tot aici se observă numeroase neregularități ale suprafeței lemnului, dovadă clară a faptului că piesa nu a mai fost deloc finisată. Chilugul este lucrat dintr-o singură bucată de lemn; are un capăt rotund, iar celălalt pătrat, o raritate pentru acest gen de piese; probabil, cele două capete erau foloste alternativ la sfărâmarea porumbului. Este intens patinat, mai ales în zona de prindere sau apucare. Are mai multe crăpături superficiale. Piesa are culoarea naturală a lemnului, cu urme evidente ale folosirii sale la sfărâmat porumb, în special în zona fuceilor și în partea activă a chilugului. Stare de conservare a știubeiului a depins cel mai mult de numeroasele perforații ce i-au fost aplicate; astfel, două crăpături foarte pronunțate, întinse pe o suprafață mare (între 20 și 40 cm) se află chiar în dreptul a două dintre găurile destinate fuceilor. Alte două crăpături asemănătoare porenesc chiar de la „buza” știubeiului. De asemenea, piesa mai prezintă multe alte crăpături superficiale și numeroase noduri sau cioturi; două astfel de cioturi, aflate unul lângă altul, au provocat două crăpături ce s-au unit într-una mai mare; rezolvarea țăranului din Comarna a fost una pe cât de simplă pe atât de eficientă: două mici dopuri făcute din ciucălăi de porumb. Cu toate acestea, știubeiul are în general o stare de conservare bună, ceea ce a determinat expunerea lui în numeroase expoziții.