Tip:
tunică
Titlu:
Tunică de colonel, Regimentul 6 infanterie K.u.K. a aparținut regelui Carol I al României
Autor:
Walentin Jean Succr, furnizorul Majestăților Lor Regele României și Serbiei și al Principelui Ferdinand al României

Descriere: Tunică confecționată din postav bleumarin-închis, încheiată la un rând de șase nasturi din metal alb (oxidat). Este paspoalată cu culoarea distinctivă a regimentului-roz. Gulerul este drept, din stofă roz, acoperit, la partea inferioară și în față de un galon lat argintiu. Manșetele sunt în colț, din postav roz, având la partea superioară un galon lat din fir argintiu și un ornament specific regimentelor ungurești din armata austro-ungară. Pe umeri este aplicat un șnur din ață neagră fixat cu un mic nasture negru. La partea din spate tunica are două capace de buzunare acoladate, paspoalate cu roz, fixate cu câte trei nasturi de uniformă, din metal alb, oxidați. Căptușeala este din mătase de culoare crem, matlasată, ușor deteriorată. Mai este prevazută la interior cu o etichetă: WALENTIN JEAN SUCCR, FURNISORUL MAJESTATEI LOR REGELE ROMÂNIEI și SERBIEI și al PRINCIPELUI FERDINAND AL ROMÂNIEI, BUCURESCI. Tunica a aparținut regelui Carol I al României în calitatea sa de "Colonel proprietar al Regimentului de infanterie K.u K. Nr. 6" din Austro-Ungaria.


Domeniu
Istorie
Datare
sfârșitul secolului al XIX-lea
Școală
Atelier Walentin Jean Succr, București
Loc de descoperire
București, Teatrul Național
Material/Tehnică (text)
stofă, galon, metal
Dimensiuni
L: 74 cm; LA: 43 cm
Fișă întocmită de
Constantin, Cristina
Fişă verificată de
Șerbănescu Vladimir Horia
Nr. inventar
48594
Ordin de clasare
2428/19.07.2007 - Tezaur; Poziţia 20 Descarca PDF