Descriere: Sfânta Treime sau Cina de la Mamvri este icoana de hram a Bisericii Sfânta Treime din Corbii Mari Jud. Dâmbovița. Documentar se cunoaște câ actuala bisericâ a fost ridicatâ de Dumitrașcu Corbeanu, mare Paharnic cu soția sa Tudosca (rudăcu domnitorul Grigore Ghica) în vremea lui Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) pe locul unei biserici mai vechi ce servea drept paraclis caselor boierilor Corbeni. Luat in ansamblu icoana constituie o realizare de excepție a picturii muntenești din secolul XVII. Stilistic ea poate fi incadrată ante 1688, pentru o vechime mai mare pledează modul de preparare al panoului, cu rama lată, marginită de ciubuce, procedeu frecvent în Țara Românească până către jumătatea secolului XVII – ultimile icoane din această serie fiind cele de la Bajești (Jud. Argeș) opera lui Tudoran Zugravul, 1668 – 1669. schema compozițională este redusă la redarea celor trei ingeri – a Ipostazelor Dumnezeirii – așezați la masă (fără a fi prezenți Avraam și Sara) în fundal se proiectează pe fondul de aur al icoanei arhitecturi stilizate după tipic; forma stejarului și mișcarea velum-ului țin de o tradiție mai veche în prezentare, creând prin asocierea lor un echilibru stabil al compoziției. Cea mai reușită realizare a picturii este redarea celor trei ingeri într-o compoziție armonioasă, poziția corpurilor, înclinarea capetelor și mișcarea mâinilor înscriindu-se într-un cerc – o formă geometrică perfectă – aluzie evidentă la unitatea celor trei Ipostaze: Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Măiestria zugravului reiese și din realizarea chipurilor celor trei ingeri. Ele exprimă frumusețe, seninătate dar și o forța concentrată. Siluetele lor înalte cu capetele mici amintesc vag de pictură moldovenească din epoca Movileștilor, cu desenul fin, miniatural al figurilor și cu modeleul realizat cu treceri nuanțate de la brun la ocru deschis. Aceeași măiestrie al zugravului o regăsim în perfecta știință de drapare a veșmintelor, cutele acestora fiind executate cu nuanțe mai deschise sau mai închise din aceeași culoare – cu roșu și verde măsliniu – lăsând să se întrevadă forma corpurilor, accentuându-le mișcarea sau sbliniindu-le poziția. Decorul vegetal fin, realizat miniatural, prezent pe fațadele edificiilor din fundalul scenei, amintește și el, ca de altfel întreaga compoziție a scenei de „ambianța Suceviței”. Chiar și scrierea – forma alungită a literelor și îmbinarea lor – poate fi considerată tot o influență moldovenească, influența care a avut în prima jumătate al secolului XVII o pondere destul de mare în Țara Românească.