Descriere: Piesă de cult, aparținând tâmplei, se suspendă sub arcadele ușilor diaconești și împărătești. În centrul compoziției, în medalion este reprezentată stema Țării Românești, acvila cruciată surmontată de o coroană princiară. Motivul central al compoziției este înconjurat de un chenar lat care în partea superioară desenează o arcadă polilobată. Chenarul este decorat cu un vrej subțire de acant care închide flori de heliantus, bujori și acant, motive decorative specifice repertoriului ornamental din epoca brâncovenească. Ca și perechea sa (inv. 10641 / B 34), vălul de tâmplă a fost donat de către Constantin Brâncoveanu celei mai importante ctitorii Mănăstirea Hurezi. Un al treilea văl de tâmplă, de dimensiuni mai reduse (142 x 90 cm) prezentând similitudini din punct de vedere stilistic și tehnic cu broderiile menționate mai sus, se păstrează în depozitele de recuzită ale Studiourilor Media Pro (foste Buftea) - inv. 64384 / 48045 și care a fost clasat în categoria tezaur în conformitate cu prevederile Legii 41 /1995 cu Ordinul Ministrului Culturii nr.3041 din 14 iulie 1998.
