Tip:
Pictură de șevalet
Titlu:
Rődl András
Autor:
Anonim

Descriere: Portret de bărbat, redat în picioare, trei sferturi, într-un interior sugerat prin draperia verde închis, din dreapta compoziției, cu ciucure în stânga sus. Personajul, ajuns la vârsta maturității, afișează o mină de exersată sobrietate. Poartă o tunică, din postav de calitate bună, roșu închis, marcată la mâneci și la margini prin nasturi mari de argint. Vesta din damasc vișiniu, cu motive florale, este decorată cu pasmanterie din argint la bordură și în jurul buzunarelor. Nasturi mici de argint se adaugă acestor ornamente. Cămașa albă, înviorată de pata de culoare roșie a cravatei, completează vestimentația. Bărbatul se sprijină cu mâna stângă de masa rotundă, pe care au fost așezate spice de grâu și flori de câmp. Sub braț, poartă pălăria de culoare neagră, iar între degete mânerul din argint al bastonului. Ține mâna dreaptă într-un gest relaxat, sprijinindu-și degetul mare în despicătura vestei. Pe degetul mic, poartă un inel.


Domeniu
Artă plastică
Datare
Prima jumătate a secolului al XVIII-lea
Școală
Școala maghiară; Școala transilvăneană
Material/Tehnică (text)
ulei pe pânză
Dimensiuni
L: 880 mm; LA: 670 mm
Fișă întocmită de
Filipescu, Ioana
Fişă verificată de
Mesea, Iulia
Nr. inventar
MA 4811
Ordin de clasare
3600/24.11.2023 - Tezaur; Poziţia 12 Descarca PDF