Tip:
Pictură de șevalet
Titlu:
Bătălia de la Oudenaarde (în Reg. Inv.: Asediul unei cetăți)
Autor:
Querfurt, August (în Reg. Inv. anonim olandez, sec. XVIII)

Descriere: O cetate aflată pe malul unui râu, peste care s-a construit un pod de pontoane, răspunde cu foc de artilerie asediatorilor. Cea mai mare parte a câmpiei, străbătută în stânga de un râu mai mic și pe suprafața căreia se observă drumuri, canale, lucrări de fortificații și chiar parcele de teren delimitate de șiruri de pomi, este ocupată de trupe împărțite în numeroase unități tactice, care se luptă între ele. Într-un plan mai apropiat, la liziera unei păduri, pe culmea unui deal la poalele căruia sunt desfășurate trupe de cavalerie, călare pe un cal alb, se află punctul de comandă, de unde pleacă și spre care vin mesageri călare și de unde desfășurarea bătăliei este urmărită de un comandant în manta roșie, specifică trupelor engleze, înconjurat de statul său major. De comandant se apropie, călare pe un cal negru, un ofițer cu manta albă având manșetele mânecilor și poalele roșii, specifică armatei austriece. În primplan, în stânga și în dreapta, sosește câte un mesager călare, iar la mijloc zace un călăreț, strivit de calul său ucis. Dincolo de râul mai mare, până la orizont, câmpia continuă, străbătută de dealuri joase și presărate cu așezări, sub un cer acoperit de nori cenușii. Compoziția monumentală, cu perspectivă panoramică, este bine structurată și echilibrată cromatic, în tonuri de verde, albastru și brun, cu accente de alb și roșu. Desenul permite urmărirea precisă a detaliilor topografice și a modului de desfășurare a ostilităților.


Domeniu
Artă plastică
Datare
mijlocul sec. XVIII
Școală
Școală austriacă
Material/Tehnică (text)
ulei pe pânză
Dimensiuni
760 x 920 mm (în Reg. Inv.: 75 x 92 cm)
Fișă întocmită de
Alexandru Sonoc
Fişă verificată de
Valentin Mureșan
Nr. inventar
574
Ordin de clasare
2604/22.02.2024 - Fond; Poziţia 16 Descarca PDF