Descriere: Scrisoare adresată compozitorului George Enescu de către A. Tschachtli. Expeditorul face referire la recitalul pe care muzicianul român și pianistul Jean Marc Pasche urmau să îl susțină în data de 25 noiembrie 1947, la Geneva, și evocă două recitaluri din cariera muzicianului român. Unul din anul 1935, când Enescu ar fi urmat să apară pe scenă în compania pianistei Clara Haskil, dar a fost anulat, respectiv un eveniment muzical din anul 1931, de la Sala Gaveau din Paris, când a audiat „Sonata în re minor” de Robert Schumann. În continuare, expeditorul îl informează pe Enescu despre recitalurile pe care urma să le susțină fiica sa violonistă, la Bale și Zurich in decembrie 1947. În final, îl roagă pe muzician să îl țină la curent cu alte eventuale concerte programate în Elveția și îi aduce la cunoștință dorința fiicei sale de a-l întâlni. Probabil, este vorba despre violonista elvețiană Marie-Madeleine Tschachtli. Semnătură olografă „A. Tschachtli”.
