Descriere: Baza pecetarului, un paralelipiped de pe care se ridică un trunchi de piramidă, este decorată cu două brâuri formate din dintele de lup. Toate fețele trunchiului de piramidă sunt decorate. Pe două dintre ele, apare ideograma lui Iisus Hristos, pe una siluetele stilizate ale Mariei și ale Sf. Ioan, personaje care au stat la picioarele cruci, iar pe ultima față un cerc. Acest cerc este interpretat de unii ca Miridă (Anca Pop Bratu), de alții dreapt pământul (pr. Romul Pop). Deasupra piramidei creatorul anonim a pus o corabie ce poartă crucea în lume (pr. Romul Pop). Crucea are pe o față spicul de grâu cu un motiv solar în vârf. Pe cealată față apare Iisus răstignit. Trupul acestuia este redat ca un spic de grâu. Redarea poate fi pusă în legătură cu credința că așa cum omul a fost creat din lut, Fiul Domnului a fost creat din grâu (pe bobul de grâu apare chipul lui Iisus). Pe bază se află inscripția IC XC NI KA.
1/2
CC BY-SA 4.0