Tip: Pictură de șevalet
Titlu: Sfântul Ioan Botezătorul
Autor: anonim

Descriere: Tabloul înfățișează un copil de circa 4-6 ani, frontal, ușor întors în semiprofil dreapta, pe fundal negru, îmbrăcat cu o haină din blană, în alb și roșu. Pe umărul stâng poartă o cruce din trestie cu un filacter, atribut prin care îndeobște este figurat (și recunoscut) sfântul Ioan Botezătorul copil (San Giovannino). Tabloul pare să fi fost decupat dintr-o compoziție de dimensiuni mai mari, de tipul Sacra Famiglia ori Sacra conversazione. Detașarea ei din ansamblu ar putea fi explicată fie de o eventuală deteriorare (gravă) a unor zone ale lucrării inițiale, fie de intenția de cenzurare a conținutului vădit religios al imaginii din rațiuni explicabile, poate, cu argumente ce țin de istoria gustului. Forma actuală a tabloului vădește preocuparea pentru stricta delimitare a chipului personajului, rezultatul constând în obținerea unei compoziții pseudo-portretistice.


Domeniu: Artă plastică
Datare: ultimul sfert al secolului al XVI-lea, primul sfert al secolului al XVII-lea
Școală: Italia
Material/Tehnică (text): ulei pe pânză
Dimensiuni: 30,7 x 25,9 cm
Fișă întocmită de: Cosmin Ungureanu
Fişă verificată de: Cosmin Ungureanu
Nr. inventar: 69419
Ordin de clasare: 3054/20.05.2021 - Tezaur; Poziţia 37 Vezi PDF