Tip: canceu
Autor: necunoscut

Descriere: Corp ovoidal, gât scurt, evazat către gură, bază înaltă, tronconică; toartă laterală de prindere, din bandă lată, puțin curbată, aplicată pe gât și pe diametrul maxim, aproape paralel cu corpul. Decor: compoziția ornamentală, împărțită de o linie în ax; o jumătate din suprafața vasului este decorată cu elemente simetric dispuse, formată din elemente florale - fitomorfe, orientate pe înălțime, pe conture ondulate, iar cealaltă jumătate, cu diametrul maxim intersectat de două benzi diagonale, prezintă o altă dispunere a motivelor. Motivul floral are două tratări în desen – miezul caroiat sau spiralat. Întregul câmp ornamental este bordurat de linia ondulată. Accente decorative disparate, în desen neregulat, pe treimea inferioară a vasului. Cromatică: fond alb, decor albastru-cobalt.


Domeniu: Etnografie
Datare: a doua jumătate sec. XIX
Etnia/Cultura: Sași
Material/Tehnică (text): lut, angobă, smalț plombifer, pigmenți din oxid de cobalt; modelare pe roată, angobare, decorare prin pictare cu cornul, prima ardere oxidantă, smălțuire, a doua ardere oxidantă. Piesă semi - ușoară, patinată.
Dimensiuni: H - 21 cm
Fișă întocmită de: Ana BÂRCĂ
Nr. inventar: 4834
Ordin de clasare: 2862/03.09.2019 - Fond; Poziţia 18 Vezi PDF