Tip: tetradrahmă
Nominal: tetradrahmă Filip al II-lea de tip Aninoasa Dobrești

Descriere avers: Capul lui Zeus complet stilizat și schematizat, forma și trăsăturile lui au fost abandonate. Părul este redat prin două liniuțe rămase parțial în afara flanului, sprijinite pe o linie orizontală, iar cununa din două șiruri de globule paralele; sub acestea apar patru ovale dispuse diferit și o linie oblică, puțin curbată; al doilea oval din st., are o globulă în centru, iar linia ovală este cu ramificație. Șirurile de globule au ondulații puțin diferite; dedesubt, câmp liber.

Descriere revers: Călăreț cu calul la trap spre dr., foarte mult schematizat. Călărețul are capul globular, cu o proeminență în față ca un bot de câine și cu două linii ale părului în spate; corpul este triunghiular și piciorul coboară sub pântecele calului. Calul are unul din picioarele din față ridicat, redat printr-o linie frântă; celălalt picior din față este unit cu unul din spate printr-o linie orizontală cu trei globule; la picioarele din urmă se văd și copitele triunghiulare. Capul calului este asemănător unui cap de pasăre cu ciocul lat (rață-gâscă), tăiat de două linii paralele și oblice; coama apare cu un șir de globule, iar coada dintr-o linie dublă, arcuită.


Domeniu: Numismatică
Datare: Jumătatea secolului I a.Chr
Atelier: Necunoscut, probabil în Oltenia
Tezaur / Ansamblu: Tez. Dobrești, 1911
Loc de descoperire: jud. Dolj, com. Dobrești, Murta-Dobrești, Pârâu Murta, afluent al Jiului
Material: argint
Tehnică: batere
Greutate: 9,81
Fișă întocmită de: Toma RĂDULESCU
Fişă verificată de: Rădulescu, Toma
Nr. inventar: I 3561-101
Ordin de clasare: 2008/19.01.2009 - Tezaur; Poziţia 107 Vezi PDF