Tip: scaun
Titlu: Scaun de tip „side-chair”

Descriere: Scaun de tip „side-chair”, spătarul încadrat de montanți uniți superior și inferior cu baghete în volută, câmpul spătarului bogat decorat cu motive sculptate realizate în relief pronunțat, vegetale, fructe, și superior motiv scoică. Șezuta îmbrăcată cu piele presată, gofrată, pictată policrom, cu motive vegetale pe fond brun-roșcat, prinsă de centură cu ținte de alamă. Picioarele posterioare sculptate cu motive vegetale, picioarele anterioare galbate, decorate cu motiv vegetal amplu, terminate în volută, unite de traversă amplă, sculptată cu motive vegetale. Toate cele patru picioare unite prin traversă în formă de X, amplă, sculptată cu motiv volute. Stil baroc englez, caracteristic sfârșitului de secol XVII și începutului de secol XVIII, când s-a simțit influența barocului din Țările-de-Jos, prin lucrările ebenistului de origine franceză Daniel Marot (1661 - 1752).


Deţinător: Muzeul Național Bran
Domeniu: Artă decorativă
Datare: Sec XVIII;1/4
Școală: Atelier britanic
Tezaur / Ansamblu: Sufrageria regală
Material/Tehnică (text): lemn de stejar; sculptat; lustruit; băițuit; piele; presată; gofrată; pictată; alamă
Fișă întocmită de: Hortopan, Mircea Alexandru
Fişă verificată de: Hortopan, Mircea Alexandru
Nr. inventar: C 22
Ordin de clasare: 2384/29.05.2014 - Tezaur; Poziţia 43 Vezi PDF