Tip: ținută de gală
Titlu: tunică de general de divizie, adjutant regal, Batalionul 4 vânători de munte

Descriere: Tunică confecționată din postav gri, încheiată la două rânduri de nasturi din metal galben având imprimat semnul armei (cornul de vânătoare și crenguța de brad). Gulerul și manșetele sunt confecționate din postav verde închis având broderiile specifice gradului din fir metalic. Manșetele în colț sunt surmontate de trei trese de grad, două galbene și una argintie. Pe umeri are fixat epoleți treflă din patru găitane aurii, pe care sunt aplicate: cifra ”4”, semnul armei și cifrul regelui Carol II toate din metal. La spatele tunicii sunt două capace false de buzunar, acoladate și paspoalate cu verde fiind fixate cu câte trei nasturi de metal galben. În interior este căptușită cu satin de culoare gri, iar piepții tunicii sunt căptușiți cu postav verde. Căptușeala de culoare gri este deteriorată, degradată cu porțiuni mari lipsă.


Domeniu: Istorie
Datare: Prima jumătate a secolului XX
Școală: D.G. Theodoru
Tezaur / Ansamblu: Uniformă de general de divizie, adjutant regal, Batalionul 4 vânători de munte
Loc de descoperire: București, Teatru Național
Material/Tehnică (text): postav; fir metalic; metal; satin
Dimensiuni: L: 80,5 cm; LA: 44 cm
Fișă întocmită de: Cristea Camelia
Fişă verificată de: Cristea Camelia
Nr. inventar: 48526/1
Ordin de clasare: 2751/11.11.2014 - Tezaur; Poziţia 12 Vezi PDF