Tip: drahmă
Nominal: drahmă dacică

Descriere avers: Cap uman mult stilizat, din combinații de linii, puncte și ovale, în profil spre dreapta. Nasul este redat dintr-o linie oblică, fruntea, o dungă în relief, părul din 6 linii oblice și o rozetă din 7 globule: în locul feții și al buclelor apar două ovale, unul mult alungit, iar celălalt cu o linie unghiulară la capătul din stânga și cu încă două linii dedesubt; ochiul, nasul și gura din câte o globulă. Liniile din spatele ovalului feței deplasate mai spre stânga. Sub rozetă două liniuțe paralele, ceva mai sus, cu altă poziție, iar unghiul din stânga ovalului feței unit cu linia aflată sub el.

Descriere revers: Cal mult schematizat, de proporții mai mici, la trap spre dreapta, cu corpul din două părți, crupa globulară, unite printr-o linie, capul rectangular, mai mare, urechile mai evidente, ochiul o globulă, picioarele din linii unghiulare cu capetele globulare, gâtul calului mai scurt, coada dintr-o linie frântă, ceva mai lungă, cu ramificații, partea anterioară a calului nu se mai vede; în locul călărețului apar siglele M barat și T dedesubt; sub cal un triunghi, asemănător literii grecești ∆ și sigla T, iar sub botul calului o pasăre așezată pe piciorul calului în profil spre dreapta.; împrejur, cerc perlat.


Domeniu: Numismatică
Datare: secoIul I a.Chr.
Tezaur / Ansamblu: Răcoasa, jud. Vrancea
Loc de descoperire: jud. Vrancea, com. RĂCOASA, RĂCOASA
Material: argint
Tehnică: batere
Dimensiuni: 22mm/24,3mm
Greutate: 5,58 gr
Fișă întocmită de: Ilie Costel
Fişă verificată de: Aurel Vîlcu
Nr. inventar: 7286_066
Ordin de clasare: 2573/06.10.2010 - Tezaur; Poziţia 66 Vezi PDF