Descriere: Gravura reprezintă bustul lui Carol I văzut ¾ dreapta, privind spre receptor. Portretul este încadrat în medalion, asemeni portretelor franceze din secolul al XVII-lea. Domnitorul poartă vestonul de la uniforma militară, având pe piept, în partea stângă, mai multe decorații. Are părul scurt, pieptănat pe spate, mustața ușor răsucită la capete și barba pătrată bogată. Vestonul, barba și părul sunt realizate în hașuri foarte dese și adânci, generând un negru intens, în contrast cu albul feței și elementelor de decor ale hainei. Fondul medalionului este realizat în hașuri romboidale, mai aerisite, scoțând în evidență portretul. În afara medalionului, marcat de o linie dublă continuă, sugerând o ramă, câmpul dreptunghiular este acoperit de linii fine, paralele, poziționate pe verticală. Semnat jos în stânga, sub cadru, cu caractere cursive puternic înclinate spre stânga: „Théodore Aman del et sculpsit” și datat în dreapta: 1874. Dedesubt, central: „CAROL I DOMNITORUL ROMÂNILORU” și în colțul din dreapta jos al cuvetei: „IMPRIMERIA AUTORULUI”.
CC BY-SA 4.0