Tip: ladă de zestre

Descriere: Ladă de zestre de formă paralelipipedă, sprijinită pe patru picioare și prevăzută cu capac și zăvor. Capacul este prins de ladă cu două balamale, iar pe trei laturi are șipci prinse cu cuie. În interiorul lăzii se află o casetă din scânduri, pentru păstrat obiecte de mici dimensiuni. Pe exterior, pe părțile laterale, sunt aplicate două mânere de prindere, realizate din metal. Capacul este ornamentat cu două casete identice ca formă și decor marcate cu un contur dublu roșu și verde, în centru o glastră cu trei flori roșii cu alb pe fond albastru, în colțurile de jos grupe de flori. Partea din față cuprinde două registre, cel superior cuprinde două casete identice cu cele de pe capac și orificiul încuietorii prevăzut cu șild metalic, iar registrul inferior o imitație de tăblie de sertar prevăzută cu două mânere albe din ceramică și un șild metalic; de o parte și de alta a celor două mânere este pictat cu roșu anul „1.9.1.0.”. În față, în partea inferioară și pe laterale sunt aplicate borduri din lemn cu margine profilată de culoare neagră. Cromatică: albastru, roșu, verde, alb, negru.


Domeniu: Etnografie
Datare: începutul secolului XX
Etnia/Cultura: Români
Loc de descoperire: jud. HARGHITA, com. VOȘLĂBENI, VOȘLĂBENI
Material/Tehnică (text): lemn, metal, ceramică, coloranți, tehnici de prelucrare a lemnului, pictat cu pensula, îmbinare în coadă de rândunică,
Dimensiuni: H:74 cm
Fișă întocmită de: Bănică, Florina
Fişă verificată de: Buzea, Dan
Nr. inventar: 16906
Ordin de clasare: 3331/13.08.2021 - Fond; Poziţia 27 Vezi PDF