Tip: covor
Descriere: Piesă alcătuită dintr-o foaie, franjuri din fire de urzeală înnodate; compoziție cu câmp limitat de trei chenare: două înguste și unul lat între ele. Chenarul exterior este ales cu o ghirlandă de flori de nalbă alternate ritmic de frunze. Aceleași flori de nalbă apar și pe chenarul lat din mijloc. Dispoziția motivelor este alta: două rânduri de flori înconjurate de frunze. Chenarul interior prezintă numai motive fitomorfe: frunze alternate cromatic. Câmpul are în partea centrală două păsări afrontate separate de o floare. Pe restul acestuia sunt flori dispuse orizontal: nalbe, mărgăritate, ramuri, boboci etc. Fond: negru, roșu, ocru; motive: alb, roșu, beige, portocaliu, roz, vernil – culori vegetale și industriale.
Domeniu: Etnografie
Datare: ultimul sfert al secolului al XIX-lea
Etnia/Cultura: români
Material/Tehnică (text): lână; urzit și bătut lână, țesut (în război vertical) în două ițe cu urzeală ascunsă, ales cu mâna printre și peste fire, ales curb și Karamani cu găurele, înnodat.
Fișă întocmită de: Georgeta GAVRA
Fişă verificată de: Corneliu MIRESCU
Nr. inventar: S.138
Ordin de clasare:
2594/13.10.2008 - Tezaur; Poziţia 43
Vezi PDF
CC BY-SA 4.0