Tip: matriță
Titlu: Matriță cu valoarea nominală de 108 parale pentru emisiunea „Cap de Bour”, emisiunea I

Descriere: Matriță gravată în oțel, de formă rotundă, ce prezintă două fante cu ajutorul cărora se fixa în suportul mașinii de tipărit. Realizată după model austriac, matrița reproduce într-un cerc capul de bour, semn heraldic de pe stema Principatului Moldovei. În partea superioară observăm o stea în cinci colțuri poziționată între coarnele capului de bour și legenda "porto scrisori", redactată în limba română cu litere chirilice, care încadrează imaginea centrală. În partea inferioară este schițată o goarnă poștală, iar valoarea nominală a timbrului, de 108 parale, este amplasată în interiorul buclei de formă eliptică a goarnei poștale. Matrița a fost confecționată în vedera imprimării a 6016 de mărci poștale. În 1891 s-au găsit în depozitul poștei din București cele 4 matrițe. Directorul Poștei și Telegrafului, colonelul Augustin Grigore (26.02.1891-22.02.1892), a dispus imprimarea manuală pe hârtie albă vărgată în grup de 3 bucăți din fiecare valoare cu tuș negru. Piesa a fost apoi păstrată în Conservatorul Poștei Române, iar în prezent este etalată în Muzeul Național Filatelic.


Domeniu: Istorie
Datare: 1858
Școală: Atelia Timbrului
Material/Tehnică (text): matriță de formă rotundă realizată prin turnare și gravare
Dimensiuni: Î: 2,7 cm; DM: 3,7 cm; G: 146,34 g
Fișă întocmită de: Uyy, Sorian
Fişă verificată de: Scăiceanu, Cristian
Nr. inventar: 1d
Ordin de clasare: 2019/14.01.2013 - Tezaur; Poziţia 7 Vezi PDF
Deținător la data clasării: Muzeul Național Filatelic - București