Tip: Cană
Autor: necunoscut

Descriere: Formă pântecoasă, buză evazată, cu profil semicircular, toartă laterală de prindere, profilată pe fața exterioară și aplicată. Decor fără conture, pe toată suprafața dispus în cinci registre orizontale; în regiunea diametrului maxim, două buchete florale (tulpini cu lalea, garoafă, floarea-soarelui ?) cuprinse între vrejuri robuste, dublate de puncte; unul din buchete este amplasat în ax și celălalt, împărțit la jumătate de mănușă (privire în oglindă). Data 1848 este amplasată în zona de sus a diametrului maxim, câte două cifre de o parte și alta a mănușii; sub cifre se suprapun, pornind de la bază, un mic motiv floral și linii întretăiate. Pe umeri și la limita inferioară a diametrului maxim, se desfășoară câte un brâu cu motive triunghiulare legate, bordurate de linii „în val”. Forma gâtului este subliniată de o bandă decorativă cu motive singulare, florale și fitomorfe. Puncte de culoare sunt pictate pe suprafețele libere de alt decor. Pe toartă câteva tușe de culoare, iar la bază este desenată o cruce. Cromatica – fond alb, decor albastru cobalt


Domeniu: Etnografie
Datare: 1848
Etnia/Cultura: Sași
Material/Tehnică (text): lut, humă albă pentru angobă, pigmenți minerali - albastru-cobalt, smalț; modelare pe roată, angobare, pictare cu pensula, smălțuire, ardere oxidantă dublă. Interiorul angobat, dar nesmălțuit.
Dimensiuni: H. - 19 cm., Dmax. 28 cm.
Fișă întocmită de: Bârcă Ana
Fişă verificată de: Bârcă Ana
Nr. inventar: 11513
Ordin de clasare: 2294/19.04.2019 - Tezaur; Poziţia 1 Vezi PDF