Descriere: Piesă de mobilier, pentru servit masa și depozitat diverse obiecte de uz gospodăresc; folosită la organizarea interiorului; se punea în camera curată. Piesă alcătuită patru picioare, blat din două scânduri îmbinate în nut și feder, trei pereți, fund, o poliță interioară, două uși egale ca lățime și “cioacă” – zăvor din lemn. Decor geometric și vegetal dispus pe partea frontală a piesei: pe picioare decor identic alcătuit din frunze orientate alternativ; ușile cu motive identice alcătuind un motiv unitar, prin îmbinare: patru frunze dispuse în cruce cu vârfurile unite prin ovaluri cu interiorul hașurat. Motivul central este înconjurat de ovaluri în lanț. Pe scândurile aflate deasupra și dedesubtul ușilor apar hașuri, semicercuri, linii în zig-zag. Cromatica: maron – culoarea naturală a lemnului patinat.
CC BY-SA 4.0