Descriere: Tabloul pune în scenă un episod veterotestamentar (Cartea Esterei, 2-12), anume pregătirea Esterei în vederea întâlnirii lui Ahasveros (și devoalării planului lui Haman). În centrul imaginii este amplasată Estera, îmbrăcată într-o somptuoasă rochie albastră, cu reflexe satinate, și o mantie tivită cu auriu și pietre prețioase; este împodobită cu o diademă, cercei și un colan auriu, și ține în mâna dreaptă un obiect auriu (de toaletă?) cu pene. La picioarele ei, într-o rochie maronie, îngenuncheată, slujnica ține o oglindă decagonală; ambele (slujnica și oglinda) sunt figurate din lateral-spate. Decorul este simplu și somptuos totodată; Estera se profilează pe un baldachin întunecat, pictat în nuanțe de brun închis, cu reflexe aurii, în apertura căruia se întrevede o statuetă (?); în dreapta (stânga Esterei), pe o masă acoperită cu o stofă albastră, se află o farfurie în formă de scoică și un obiect de toaletă; în sfârșit, covorul pictat în nuanțe de roșu–oranj introduce un accent cromatic într-un ansamblu în general sumbru, din care se detașează însă, intens luminate, chipurile celor două personaje. O subtilă regie vizuală face ca Estera să privească înspre spectator, în direcția căruia este plasată și oglinda. Tabloul de la București este o copie veche după un prototip din colecția contelui Moltke din Copenhaga, tranzacționată în trei reprize: în 25 aprilie 1961, în 13 decembrie 2000 (Christie’s) și în 26 ianuarie 2011 (Sotheby’s). Prototipul, datat 1635–37, a fost pictat pe un panou de lemn de dimensiuni (84 x 66 cm) apropiate de cele ale copiei. Din punct de vedere cromatic, copia este substanțial diferită de original, pictat într-o gamă cromatică dominată de nuanțe de ocru și griuri colorate, tipică pentru „școala Rembrandt”. De asemenea, în tabloul original, rochia Esterei este pictată într-o nuanță măslinie, destul de apropiată de cea a covorului. În general, prototipul este pictat cu mai mare finețe, sesizabilă îndeosebi în detaliile de orfevrărie și în aspectul satinat al stofelor. Circumstanțele în care a fost pictată copia nu pot fi deocamdată elucidate. Întrucât diferențele dimensionale sunt aproape nesemnificative, este posibil ca tabloul de la MNAR să fi fost pictat după cartonul original, eventual în absența prototipului, la un interval oarecare, de un elev sau colaborator al lui Salomon Koninck. Alterarea cromaticii originale se poate explica fie prin inaccesibilitatea prototipului (copie după carton), fie printr-o intenție asumată. Chiar dacă, în general, este executată destul de corect și îngrijit, anumite detalii – și îndeosebi blickurile albe, mult prea dure, de pe veșmintele personajelor – trădează o mână mai puțin exersată în subtilitățile stilului lui Rembrandt.