Tip: pictură
Titlu: Portret de fată
Autor: Grigorescu, Nicolae
Descriere: Lucrarea reprezintă portretul unei italience realizat probabil în timpul călătoriei artistului în Italia (1873-1874) sau mai devreme în prima perioadă pariziană (1865-1869). Personajul este văzut din trei sferturi, având pe cap o legătură napolitană. Lumina care vine din stânga pune în valoare obrazul și urechea delicată. Gura cărnoasă, bărbia plină, buclele de pe frunte sunt atribute ale acestei frumuseți care l-a impresionat pe Grigorescu. Cu capul ușor plecat spre dreapta, femeia poartă o rochie decoltată, ornamentată în jurul decolteului cu flori. Fundalul, deși neutru, este vibrat, iar cromatica întregii compoziții este caldă, cu tonuri de galben auriu, ocru și roșu. Semnat stânga jos cu roșu: Grigorescu.
Domeniu: Artă plastică
Datare: [1865-1875]
Material: ulei pe pânză
Material/Tehnică (text): ulei pe pânză
Fișă întocmită de: Mateescu, Denia
Nr. inventar: 67748/7042
Ordin de clasare:
2778/03.12.2004 - Tezaur; Poziţia 8
Vezi PDF
CC BY-SA 4.0