Tip: Pictură de șevalet
Titlu: Borcan cu pensule
Autor: Ressu, Camil

Descriere: Natură statică cu un vas de ceramică în care se află un mănunchi de pensule, într-o compoziție pe verticală. În dreapta vasului cu pensule, o ulcică de lut în care se găsesc doi trandafiri (unul alb și unul roșu) și o sticlă cu ulei plină trei sferturi. În prim plan, o cutie cu chibrituri deschisă, o pensulă mare (detaliu) și un tub cu culoare. O carte apare în planul secund, tăiată de cadru. Toate obiectele sunt ordonate pe colțul unei mese vopsite în ocru, pe un material alb. Cromatică vie, expresivă, fundalul redat în gri-albăstrui cu reflexe roșii-violet. Semnat stânga jos, cu creion negru: „C. Ressu”. Nedatat. Inscripționat pe verso cu carioca neagră : MA 1389, P. 288, PC 61 / XXVII/1 ; lipită o etichetă (model tipizat) a Universității „Regele Ferdinand I”, Institutul de Studii Clasice, Pinacoteca „V. Cioflec”, cuprinzând numărul de inventar: „161” și o altă etichetă care atestă participarea lucrării la Expoziția retrospectivă „Camil Ressu”, organizată de Muzeul de Artă al R.S.R., în perioada februarie-aprilie 1982.


Domeniu: Artă plastică
Datare: Prima jum. Sec. XX
Școală: Școală românească modernă
Material/Tehnică (text): ulei pe carton
Dimensiuni: L: 61 cm; La: 49,5 cm
Fișă întocmită de: Gherasim, Florin
Fişă verificată de: Mesea, Iulia
Nr. inventar: MA 1389
Ordin de clasare: 3175/06.09.2024 - Fond; Poziţia 3 Vezi PDF