Descriere: Tabloul figurează episodul central al Noului Testament, într-o formulă mai puțin istoriată, redusă la „actorii” principali și, totodată, cu un sesizant aspect emblematic și epidictic, determinat de inserția textuală și de elementele heraldice. Scena răstignirii lui Hristos este compusă simetric, în raport cu crucea amplasată central. Corpul crucificat, trasat într-un contur sinuos, este redat vizibil inert. La baza crucii sunt înfățișate trei personaje: Fecioara Maria în stânga, îmbrăcată cu un peplos cenușiu, o mantie albastră și o năframă albă; Sfântul Ioan Evanghelistul în dreapta, cu o tunică albă și o mantie roșie; Maria Magdalena în mijloc, în veșminte galbene, îmbrățișând îngenuncheată crucea. Toate cele trei personaje sunt desculțe, semn al umilității, și sunt figurate cu chipul îndreptat către Hristos, contemplându-l cu gesturi expresive de manifestare a durerii. Observăm, de asemenea, că personajele marginale (Sfântul Ioan și Fecioara Maria) sunt redate simetric, cu aceeași fandare energică și cu mâinile încrucișate pe piept. Fundalul, compunând un peisaj muntos, este înțesat de edificii fantezist antichizante, între care se pot distinge mai multe obeliscuri, „temple”, precum și un fel de „tholos” cu cupolă (posibil inspirat de Biserica Sfântului Mormânt). Atmosfera sumbră – accentuată de reprezentarea unor nori învolburați a unor curenți de aer – derivă din nuanțele închise, de albastru, cenușiu, brun. Pe acest fundal se decupează cu claritate cele patru personaje, luminate straniu și uniform, în contradicție cu întunecarea omniprezentă. Ar fi de remarcat, de asemenea, atenția artistului pentru o anume „arheologie vizuală”, arhitectura din fundal și veșmintele fiind în mod evident adecvate la timpul istoric al narațiunii biblice, dar și pentru efecte dramatice, redate îndeosebi prin gesturile emfatice și prin agitația faldurilor – inclusiv a pânzei de pe trupul Mântuitorului. Caracterul emblematic al tabloului este dat de inserarea, în registrul inferior, a cartușului inscripționat, flancat de cele două blazoane, aparținând regelui Henric al II-lea de Valois (stânga) și reginei Caterina de Medici (în dreapta). Asocierea cu familia regală a Franței ar putea explica recursul la un artist neerlandez, superior prin execuția tehnică și viziunea artistică celor disponibili la curtea franceză.