Tip: fotoliu

Descriere: Fotoliu cu spătar înalt, cu montanții posteriori terminați în volute canelate, uniți de spătarul confecționat din piele gofrată, decorată cu motive florale și geometrice și fixat cu ajutorul țintelor metalice. Șezuta din piele, decorată cu mici rozete, este fixată de traversele laterale cu ajutorul țintelor metalice. Brațele ușor galbate se termină în volute, fiind sprijinite pe picioarele anterioare, decorate frontal cu caneluri. Picioarele sunt unite anterior și posterior cu traverse panouri, cel anterior fiind traforat cu motive geometrice iar în partea de jos fotoliul prezintă două traverse laterale, decupate la partea inferioară. În dreptul panourilor, picioarele sunt prevăzute cu cârlige de agățare din metal, pentru a fixa brațe suplimentare, pentru transport.


Deţinător: Muzeul Național Bran
Domeniu: Artă decorativă
Datare: Sec. XVII;2/2
Școală: Atelier spaniol
Material/Tehnică (text): lemn de nuc; metal; tăiat; cioplit; decupat; lustruit; băițuit; piele; presată; gofrată
Fișă întocmită de: Hortopan, Mircea Alexandru
Fişă verificată de: Hortopan, Mircea Alexandru
Nr. inventar: C 65
Ordin de clasare: 2384/29.05.2014 - Tezaur; Poziţia 10 Vezi PDF