Descriere: Imaginea fotografică (8/11,5) este încadrată în passpartout de carton cu chenar auriu. În partea de jos a fotografiei se află inscripția scrisă cu literă majuscule direct pe passpartout: "A NAGYBANYAI SZENT ISTVAN TORONY DELI OLDALA ROLAND SZOBO". În traducere conținutul acesteia este: "Turnul Sf. Ștefan din Baia Mare, latura de sud, cu statuia lui Roland". Fotografia redă imaginea turnului Sf. Ștefan, segmentul arhitectural premergător acoperișului, cu două ferestre în stil gotic. În partea superioară se vede o parte a cadranului de ceas precum și o margine a acoperișului. Turnul este încadrat de vegetație. În parte stânga a turnului, în dreptul bazei ferestrei gotice din zona mediană a fotografiei, se află încastrat în zidărie altorelieful cavalerului medieval, generic numit, Roland. Imaginea este realizată în tehnica fotografică specifică sfârșitul sec. XIX, după clișeu pe sticlă. Fotografia reprezintă o parte din Turnul Sf.Ștefan din Baia Mare, construcție gotică, inițiată de Iancu de Hunedoara în anul 1446, cu destinația de clopotniță pentru biserica Sf. Ștefan construită anterior. Ruinele acestei biserici au fost demolate în anul 1846. Turnul este cel mai vechi edificiu medieval păstrat în oraș, astăzi monument istoric de sec. XV.
CC BY-SA 4.0