Descriere: Piesa este compusă din pumnal și teacă din fildeș sculptat. Lama din metal, dreaptă, cu două tăișuri și șanț median pe ambele fețe, de la talon spre vârf. Pe partea interioară a lamei, la baza inferioară a șanțului median, este gravată o stemă într-un scut oval încadrat de motive vegetale. Gravura este ștearsă și nu se poate distinge conținutul. Mânerul cilindric, din fildeș sculptat, împărțit în trei registre, este evazat spre partea superioară și inferioară. Registrul superior (capul mânerului) are forma unei rozete cu un bumb în vârf. Registrul din mijloc, spre exterior, se află stema Uniunii Statale Polone-Lituaniene, combinând stema Poloniei (vulturul) cu cea a Lituaniei (un cavaler) iar spre interior este ornat cu motive vegetale. După semnele convenționale specifice științei heraldice, stema compusă dintr-un scut timbrat la partea superioară cu o coroană din aur iar fundalul scutului este roșu. Pe lateral, scutul este ornat, spre partea inferioară cu lambrechini vegetali (frunze) și o eșarfă la bază. Scutul este scartelat (sfertuit) printr-o linie verticală și una orizontală. În cartierul unu (superior dreapta) și patru (inferior stânga) se află stema Poloniei, un vultur cruciat din argint, cu coroană, ciocul și ghiarele din aur, iar stema Lituaniei, un cavaler din argint în armură gotică, purtând în mâna dreaptă o spadă ridicată și în cea stângă un scut oval pe care se remarcă, foarte șters la cel din cartierul doi, o cruce. Harnașamentul, pintenul, mânerul spadei cu garda și crucea de pe scut sunt din aur. Registrul inferior, spre lamă, prezintă două brâuri în torsadă. Teaca cilindrică, din fildeș sculptat, este împărțită în două registre prin trei rânduri de brățări. Fiecare rând este compus din două brâie în torsade care încadrează un rând de ove. Pe registrul superior se află două medalioane ovale în care sunt figurate, bust, portetele regilor Poloniei Sigismund I și Sigismund II, iar între medalioane registrul este ornat cu motive vegetale și mascheroni de factură barocă. În registrul inferior se repetă compoziția de pe cel superior iar în medalioane sunt portretele regilor Sigismund al III-lea Vasa și Ștefan Bathory. Se remarcă o crăpătură la brâul superior și inferior al tecii, lipsă a unei părți din rozeta superioară a tecii.
CC BY-SA 4.0