Tip: Pictură de șevalet
Titlu: Negustor de vânat
Autor: anonim

Descriere: Un bărbat matur, dar știrb, într-un veston albastru și cămașă albă cu dantelă, care se leagă la gât cu o panglică de aceeași culoare ține cu mâna dreaptă de un picior posterior un iepure de câmp eviscerat, ridicându-l în sus, poate spre a-l atârna lângă două găini și un sitar pe suportul circular din fier cu cârlige pentru carne suspendat de plafon. În aceeași mână el ține un cuțit-satâr, iar un alt cuțit (probabil de vânătoare)l se găsește într-o teacă, la spatele acestuia. Sus, pe o poliță de pe peretele din fundal, sunt așezate o sită, 4 gutui, o funie de ceapă și una de usturoi. În stânga se află încă un bărbat, tot brunet, cu o fizinomie asemănătoare cu a primului personaj. El poartă o cămașă albă cu mânecile suflecate. Ținând un satâr în mâna dreaptă, el aduce un coș cu varză și conopidă. În dreapta, pe vatra de gătit, se află un vas cu trei picioare. Fiind aproape de foc, un câine maro cu pete albe din primplan suferă de căldură și scoate limba, spre a se răcori. Personajele sunt scoase în evidență prin ecleraj și efecte cromatice, dar sunt disproporționate, iar tratarea texturii penajului, blănurilor și legumelor este rudimentară. Compoziție tenebristă bine structurată, echilibrată cromatic, în tonuri de albastru, verde, ocru, roșu.


Domeniu: Artă plastică
Datare: sfârșitul sec. XVII - începutul sec. XVIII
Școală: Școală olandeză
Material/Tehnică (text): ulei pe pânză
Dimensiuni: 1620 x 1147 mm (în Reg. Inv.; 162 x 116 cm)
Fișă întocmită de: Alexandru Sonoc
Fişă verificată de: Valentin Mureșan
Nr. inventar: 848
Ordin de clasare: 2684/19.03.2024 - Tezaur; Poziţia 18 Vezi PDF