Tip: evantai
Titlu: Evantai
Autor: necunoscut

Descriere: Evantai din hârtie, cu mâner din lemn și aplicații din os, pictat cu scene de epocă care ilustrează vestimentația vremii. În partea stângă sunt reprezentate patru personaje feminine în jurul unui bărbat îmbrăcat în costum tirolez cu paiete cusute la brâu și pe piept. Este desenată apoi o coală de papirus pe care apar scrise în germana gotică următoarele versuri: „Bei Weibern ja da möcht ich wahl/Der Ueberall schon seyn /Zur thun hätt ich der Hände voll/ Denn alle vären mein/ Ich kohte für mein Liben gern/ Mit hübschenWeibern nach und fern/ Und zeigte sich der Eheman /Träff er den Ueberall/ Nirgends an/ Beim Tanz, beim Trink-/-gelag und Schmauß/War ich gern überall/ Und nirgends wär ich/dann im Haus/ Kam es zum Zahlungsfall/ Kam meinem Weib ein /Wann zu nach/ So wär de Uberall gleich da/ Es wäre gut, bei meine Ehr/ Wenn man oft uberall nirgends war”. Central, într-o grădină publică sunt reprezentate unsprezece personaje feminine și două masculine. Personajele feminine sunt îngenunchiate pe treptele unei scări care duce la un piedestal pe care apare inscripția „ES WIRD VERGEBEN” încadrată într-un chenar în jurul căruia sunt cusute paiete aurii. În partea de sus sunt două blazoane identice, al căror scut este cusut cu paiete aurii și care încadrează inscripția „Aus den Zwölf schusenden Jungfrauen”. Urmează o altă coală de papirus pe care sunt scrise următoarele versuri: „Duett/ Martchen/ Ach! gäb der Vater 's-Wort dazu,/ Ich schlag noch heub ein Kunz/ Wir lebten dann in guter Ruh/ Die Mühle wäre mein Märtchen/ Ich trag das Korn und-/ Mätzen her/ Tu: Ich schikte täglich auf/ Märk: Der Mühlstein giens/ dann niemals leer/ Kunz Giebts Wasser nur vollauf / Beyde/ Dann wollen wir mahlen bey Tag und bey Nacht/ Weil Arbeit zufrieden und/ glücklich nur macht/ Wir mahlen , so lange der/ Mühlstein besteht/ So lange noch frisweg/ das Räderwerk geht”. În partea dreaptă este reprezentată o pereche, după costum tânăra pare a fi servitoare, pe poalele fustei sunt cusute paiete aurii. În partea de sus a evantaiului este pictat un model vegetal, ornamentat cu același tip de paiete aurii.


Domeniu: Istorie
Datare: sec. XVIII
Școală: Atelier european
Material/Tehnică (text): lemn, hârtie; strunjire, pictare
Dimensiuni: L: 21,5 cm; LA: 17,5 cm
Fișă întocmită de: Frîncu Raluca Maria
Fişă verificată de: Frîncu Raluca Maria
Nr. inventar: M1135
Ordin de clasare: 3193/10.12.2019 - Fond; Poziţia 9 Vezi PDF