Descriere: Tabloul „portretizează”, într-o focalizare cu efect de „close-up” ce invadează întreg câmpul imaginii, o maimuță dintr-o specie de babuin (posibil Papio ursinus sau Papio cynocephalus). Văzut din profil stânga, „personajul”, purtând o cunună de lauri, pare adâncit în lectura unei cărți. Subiectul reprezentării este în mod evident parodic și ilustrează o tematică recurentă în opera lui Gabriel von Max, ilustrată de câteva zeci de tablouri cu maimuțe, fie solitare fie în grup, uneori îmbrăcate, însă invariabil angajate în felurite activități specific umane: pictând, cântând la pian, citind etc. Artistul se înscrie, astfel, într-o lungă tradiție a reprezentării maimuțelor „antropomorfizate”, care îi include, între alții, pe David Teniers cel Tânăr în secolul al XVII-lea, pe Jean-Baptiste Siméon Chardin în secolul al XVIII-lea, respectiv pe Alexandre-Gabriel Decamps în secolul al XIX-lea. Este foarte posibil, în același timp, ca Gabriel von Max să se fi amuzat portretizându-și, în variile scenarii „umane”, propriul animal de companie – o femelă babuin, numită Puk, pe care o donează în 1902 Grădinii Zoologice din Berlin. De altfel, o fotografie din acel an, posibil terminus ante quem pentru tabloul de la București, îl surprinde pe artist în compania animalului.