Descriere: Pagina este divizată cu creionul, pe orizontală, în 6 secțiuni inegale, în fiecare înscriindu-se schița câte unui portret sau scenă de gen. Prima schiță din stânga sus reprezintă portretul unei femei cu costum de epocă și un coș pe mâna stângă, cu capul întors ușor spre dreapta, pe fundal peisagistic sumar figurat. A doua schiță reprezintă o scenă de gen ce redă o femeie cu mâna dreaptă sprijinită pe un ulcior și capul orientat înspre un personaj masculin așezat în plan secund - personajele sunt plasate în peisaj. Celelalte patru desene sunt abia schițate, ele ilustrând, pe rând, un personaj feminin cu ambele mâini sprijinite pe un obiect oval, un alt personaj feminin orientat pe foaie orizontal și mâzgălit deasupra, două personaje îngenunchiate față în față și, în ultima secțiune, o Madona cu pruncul.
CC BY-SA 4.0