Type:
Armă albă
Title:
Pumnal persan

Description: Pumnal persan cu teacă placat cu argint și argint-aurit. Lama din oțel, ușor curbată are două tăișuri, vârful ascuțit și o nervură mediană de-a lungul lamei. Mânerul din lemn, placat cu argint aurit, este decorat pe ambele laturi cu un medalion de formă neregulată, flancat cu vrejuri, o scoică și motive vegetale. În interiorul medalionului este reprezentată o moschee și o fortificație. Mânerul este bogat decorat cu brâuri geometrice și motive florale, iar în capăt cu o montură de sticlă roșie. Teaca din lemn, placată cu argint, este ornamentată cu motive florale și geometrice, iar în centru pe ambele laturi este redat aceeași medalion ca pe mâner dar ornamentarea este mult mai elaborată în relief. Gura tecii este ornamentată cu brâuri din granule și romburi, iar buterola îmbrăcată în fir fin de argint, cu buton floral în vârf. Pe partea interioară a tecii este o urechiușă stilizată, cu care se prindeau capetele curelei cu ajutorul căreia pumnalul era purtat la nivelul șoldului. Pe marginea superioară a tecii s-a păstrat semnul meșterului. Piesa prezintă urme de utilizare atât pe mâner cât și pe teacă. A fost donată Muzeului Ardelean de Rácz Gyula.


Domain
Istorie
Dating
Secolul XVIII-XIX-lea
School
Atelier persan
Material/Technique (text)
oțel, argint, argint aurit, lemn, gravat, incizat, sticlă
Dimensions
L. pumnalului: 44,7 cm; L. teacă: 35,7 cm; l.lamă: 5,3 cm; l.max: 8 cm; G.pumnal: 0,394 kg; G.teacă: 0,264 kg
Record made by
Demjén Andrea
Record verified by
Muntean Ovidiu
Accession number
F 7591
Listing order
2586/22.02.2024 - Tezaur (Universal Value Category); Position 5 Download PDF