Type:
lanț
Title:
Lanț pentru taurul sacru

Description: Lanț din fier format din verigi subțiri, ornamentat cu clopoței din metal, de formă alungită: doi mai mari, restul mici, fără limbă, plasați pereche prin confecționarea din aceeași foaie de fier. Tot ca ornamentație, lanțul este împodobit cu două șiraguri mici, de mărgele albastre și albe. În inventarul Binder-Michaelis, obiectul este denumit „lanț de gât al taurului sacru”, ceea ce ar putea indica marea apreciere acordată bovinelor și de către giuri, la fel ca la dinka și la shilluk. Hirschberg subliniază că clopoței asemănători cu cei care ornamentează lanțul sunt folosiți ca podoabe pentru oameni. Un exemplu este ilustrat de Schweinfurth pentru bongo. Prelucrarea fierului la înalți parametri calitativi conferă obiectului o înfățișare exterioară izbutită, multă suplețe și greutate mică. Clopoțeii lungi, cu limba subțire, au un aspect grațios. Cei mici, fără limbă, sunt grupați câte doi, reproduc aceeași formă a învelișului, sunt multiplicați și sunt așezați din loc în loc. Mărgelele albastre și albe contrastează cu griul strălucitor al metalului.


Domain
Etnografie
Dating
mijlocul sec. XIX
Ethnic Group/Culture
djur (bongo ?)
Material/Technique (text)
fier; forjare; mărgele
Record made by
Bozan, Maria
Record verified by
Bozan, Maria
Accession number
67 E
Listing order
2212/04.04.2014 - Tezaur; Position 7 Download PDF