Type:
drahmă
Rated:
drahmă dacică
Averse description:

Cap uman mult stilizat, din combinații de linii, puncte și ovale, în profil spre dreapta. Nasul este redat dintr-o linie oblică, fruntea, o dungă în relief, părul din 6 linii oblice și o rozetă din 5 globule: în locul feții și al buclelor apar două ovale, unul mult alungit, iar celălalt cu o linie unghiulară la capătul din stânga și cu încă două linii dedesubt; ochiul, nasul și gura din câte o globulă. Liniile de sub ovalul prelung al feței și al doilea oval, dispărute. În spatele rozetei un unghi și o linie adiacentă. Rozeta și unghiul din spatele acesteia, mai mari; iar al doilea oval al feței și liniile din stînga lui vizibile.

Reverse description:

Cal mult schematizat, de proporții mai mici, la trap spre dreapta, cu corpul din două părți, crupa globulară, unite printr-o linie, capul rectangular, mai mare, urechile mai evidente, ochiul o globulă, picioarele din linii unghiulare cu capetele globulare, picioarele din față ale calului mai scurte și incomplete, gâtul calului mai scurt, coada dintr-o linie frântă, mai puțin arcuită, partea anterioară a calului nu se mai vede; în locul călărețului apare sigla M barat; sub cal sigla N, siglele au poziții diferite și cu alte dimensiuni; deasupra siglei N câteva globule în grup, iar sub botul calului o pasăre; împrejur, cerc perlat.


Domain
Numismatică
Dating
secoIul I a.Chr.
Repertory / Ensemble
Răcoasa, jud. Vrancea
Discovery area
jud. Vrancea, com. RĂCOASA, RĂCOASA
Material
argint
Technique
batere
Dimensions
24,4mm/25mm
Weight
6,02 gr
Record made by
Ilie Costel
Record verified by
Aurel Vîlcu
Accession number
7286_090
Listing order
2573/06.10.2010 - Tezaur; Position 90 Download PDF