Type:
Carte veche românească
Title:
Biblia
Author/Issuer:
Radu Greceanu, Șerban Greceanu și Sevastos Kymenites, traducători; Ghermanos din Nissa, diortositor

Description: Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură ale cei vechi și ale cei noao leage toate care s-au tălmăcit dupre limba elinască spre înțeleagerea limbii rumânești, cu porunca prebunului creștin și luminatului domn loan Șărban Cantacozino Basarabă Voievod și cu îndemnarea dumnealui Costandin Brâncoveanul, marele logofăt nepot de sor al Măriei Sale, carele, după prestăvirea acestui mai suspomenit domnu, Putearnicul Dumnezău, den aleagerea a toatei Țări Rumânești, pre dumnealui l-au coronat cu domnia și stăpânirea a toată Țara Ungrovlahiei. Și întru zilele Măriei Sale s-au săvârșit acest Dumnezăiesc lucru. Carele și toată cheltuiala cea de săvârșit o au rădicat. Tipăritu-s-au întâiu în scaunul Mitropoliei Bucureștilor în vremea păstoriei Preasfințitului părinte Chir Theodosie mitropolitul țării și exarhu laturilor și pentru cea de obște priință s-au dăruit neamului rumânesc, la anul de la facerea lumii, 7197, iară de la spăsenia lumii, 1688, în luna lui noiembri în 10 zile


Owner
Patriarhia Română - Biblioteca Sfântului Sinod - București
Domain
Carte veche și manuscris
Dating
1688
Publishing/Printing house
tipografia domnească; Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu, editori: Teodosie Veștemeanul, patron: episcopul Mitrofan, Antim Ivireanul, Damaschin Gherbest, Atanasie Ieromonah, tipografi: loanichie Bakov, gravor
Material
hârtie
Dimensions
In 2° (37 x 25 cm)
Record made by
Șerban Marius-Nicolae
Record verified by
Gabriel Policarp Chițulescu
Accession number
3166
Listing order
3017/02.07.2024 - Tezaur (Universal Value Category); Position 3 Download PDF