Type:
Fibulă
Title:
Fibulă cu semidisc

Description: Fibula are cap semicircular lucrat din tablă de argint și decorat pe cele două laturi cu câte o aplică rectangulară alungită. Ambele aplici sunt ornamentate cu triunghiuri incizate în tehnica "Kerbschnitt" și au suprafața aurită. Una dintre aplici este fragmentară, iar cealaltă are la capătul superior un buton profilat, zvelt, din argint. Inițial capul fibulei a fost prevăzut pe laturi, în prelungirea resorturilor, cu câte doi butoni care nu s-au păstrat, doar locul de prindere este vizibil. Arcul este puternic curbat și are secțiune triunghiulară. La cele două capete ale arcului se află câte trei găuri, ceea ce indică faptul că atât capul, cât și piciorul fibulei au fost decorate cu o plăcuță ornamentală în prelungirea arcului, care nu s-a păstrat. Placa piciorului are formă romboidală alungită, cu capătul rotunjit și cu secțiune în formă de V aplatizat. Aceasta s-a rupt în două și este restaurat. Fibula a avut resort dublu care nu s-a păstrat.


Domain
Arheologie
Dating
mijlocul sec. V p.Chr.
Epoch/Period
Epoca migrațiilor
Ethnic Group/Culture
Germanică
Discovery area
jud. CLUJ, com. Sînpaul, Sînpaul, Autostrada Transilvania, Tronson 3A2, sit nr. 9
Material/Technique (text)
Capul și piciorul fibulei au fost lucrate prin batere, arcul prin turnare. Plăcile ornamentale sunt decorate în tehnica "Kerbschnitt" și sunt aurite.
Record made by
Dobos Alpár
Record verified by
Gheorghiu Gabriela Liliana
Accession number
v 64832
Listing order
2585/22.02.2024 - Tezaur (Universal Value Category); Position 5 Download PDF