Type:
bol
Subtype:
Bol

Description: Recipientul în care a fost conservat ansamblul de piese de cult de la Isaiia este lucrat dintr-o pastă amestecată total neglijent, cu cocoloașe de lut, cioburi sfărâmate grosier, pleavă și alte materiale organice; suprafețele nu au fost deloc netezite. Chiar și modelarea a fost făcută neglijent, rezultând un aspect asimetric. Fundul circular și perfect plat; se pare că baza recipientului a fost modelată separat. Pereții groși se ridicau aproape vertical, iar la partea superioară se arcuiau brusc, până la orizontală, astfel că gura se strâmta; probabil că, odinioară, a fost acoperit cu un capac sau cu un material organic (lemn, pânză, piele), care nu s-a păstrat. În mod evident, un astfel de recipient nu a avut o utilitate practică, fiind realizat doar pentru a adăposti temporar piese de cult. Acesta este și motivul pentru care utilizăm, în acest caz, termenul de recipient și nu pe cel de vas. Se pare, așa cum arată și alte piese provenite din contexte similare, că exista o categorie specială de cutii ceramice, destinate păstrării unor ansambluri de cult, în intervalul dintre ceremonii, ca un fel de „pușculițe”.


Owner
Universitatea „Al. I. Cuza”, Seminarul de Arheologie - IAȘI
Domain
Arheologie
Dating
cca. 4700 a.Chr.
Epoch/Period
Eneolitic
Repertory / Ensemble
Tezaurul cu obiecte de cult din locuința nr. 1 de la Isaiia
Ethnic Group/Culture
Precucuteni
Discovery area
jud. Iași, com. Răducăneni, Isaiia, Balta Popii
Material/Technique (text)
Lut ars
Record made by
Tencariu, Felix-Adrian
Record verified by
Ursulescu, Nicolae
Accession number
IA3
Listing order
2248/16.04.2008 - Tezaur; Position 1 Download PDF