Type:
carte
Title:
Quasi
Author/Issuer:
Iacobescu, D.

Description: Cartea de față, al cărei autor este poetul simbolist Dumitru Iacobescu (pe numele real Armand Iacobsohn), a apărut la Editura Cultura Națională, în anul 1930, la București, fiind tipărită la Atelierele Grafice Cultura Națională din București. Exemplarul pe care-l deținem este complet, prezintă coperte din hârtie cartonată, foaie de gardă, foaie de titlu și 71 de pagini cu text, în care sunt incluse Prefața - semnată de Perpessicius și Cuprinsul. Pe fila dintre foaia de gardă și cea de titlu se regăsește un frontispiciu de N.N. Tonitza. Legătura cărții: coasere. Volumul de versuri, apărut postum, după 16 ani de la trecerea la cele veșnice a lui D. Iacobescu, este cu atât mai valoros cu cât cuprinde poezii rămase în manuscris, nepublicate, întrucât poetul s-a stins mult prea tânăr, la doar 19 ani. Despre acest volum avem informația că s-a tipărit în două formate: o sută de exemplare, format mare, sub copertă specială, trase pe hârtie velină, numerotate de la A la Z, și 74 de exemplare, subscrise, numerotate de la 1 la 74; o mie o sută de exemplare format mic, trase pe hârtie tip verge. Menționăm faptul că pe interiorul ultimei coperte este aplicat un timbru al Editurii Cultura Națională, în valoare de 80 de lei, iar pe exteriorul aceleiași coperte sunt aplicate două timbre: unul al Fundației Regale pentru Literatură și Artă (în valoare de 300 de lei) și altul al Casei Scriitorilor (în valoare de 1 leu). Foaia de gardă conține doar o semnătură cu dată: „Puica/ 8 XII - 1945.” Cartea face parte din colecția scriitorului George Ivașcu.


Domain
Istorie
Dating
prima jumătate a sec. XX
School
Editura Cultura Națională
Discovery area
București
Material/Technique (text)
hârtie tipărită; cerneală tipografică
Dimensions
19,5 x 13 x 0,7 cm
Record made by
Alina Butnaru
Record verified by
Ioana Coșereanu Vasilescu
Accession number
6491
Listing order
3400/10.10.2022 - Fond (National Value Category); Position 34 Download PDF