Type:
carte
Title:
Priviri în actualitate - Eseuri
Author/Issuer:
Pop, Licu

Description: Cartea de față, al cărei autor este scriitorul Licu Pop, a apărut la Editura librăriei Cartea Românească, în anul 1939, la Sibiu, fiind tipărită la Institutul de Arte Grafice „Dacia Traiană” S.A. Exemplarul pe care-l deținem este complet, prezintă coperte din hârtie cartonată, foaie de titlu și 66 de pagini cu text, care includ și Cuvântul înainte (datat Sibiu, Mai 1939) și Notele. Cuprinsul este tipărit pe o pagină nenumerotată, de la finalul cărții. Legătura cărții: broșare. Volumul include trei eseuri, din care au fost publicate doar câteva pagini în revistele „Gîndirea”, „Pagini literare” și „Ramuri”, în anii 1937 și 1938. Primul dintre eseuri se referă la sistemul de filosofie al lui Xenopol, în cel de-al doilea eseu se reflectă preocuparea pentru problema unității europene, iar cel de-al treilea eseu cuprinde câteva considerații despre tradiție, pornind de la câmpul de manifestare al acesteia, care este timpul istoric, continuând cu problemele legate de influențele străine și încheind cu problema rătăcirii în cultură. Pe foaia de titlu există o dedicație olografă, ce aparține autorului, scrisă cu cerneală neagră: „Pt. Jurnalul literar,/ omagiu,/ L. Pop”. Dedicație semnată, nedatată. Cartea face parte din colecția scriitorului George Ivașcu.


Domain
Istorie
Dating
prima jumătate a sec. XX
School
Editura Librăriei "Cartea Românească"
Discovery area
București
Material/Technique (text)
hârtie tipărită; cerneală tipografică
Dimensions
20,5 x 14 x 0,5 cm
Record made by
Alina Butnaru
Record verified by
Ioana Coșereanu Vasilescu
Accession number
5885
Listing order
3400/10.10.2022 - Fond (National Value Category); Position 21 Download PDF