Descriere: Mantie de ceremonie din catifea de culoare roșu regal, cu broderii de mătase și fir de aur. Bordura din față și gulerul semioval din hermină, cu bordură brodată pe fond de catifea bej, completată spre interior și pe latura din față cu bordură brodată cu fir de aur pe fond bordo, continuată cu șapte motive, înesmne heraldice ale României unificate: stema Munteniei, a Moldovei, a Dobrogei, stema familiei de Hohenzollern, a Olteniei și Banatului, a Transilvaniei și, din nou, a Munteniei. Pe toată suprafața presărate motive circulare brodate cu crucea ordinului "Mihai Viteazul". Încheiată la gât cu două paftale circulare din argint aurit și două grupuri de câte șase aplicații brodate cu fir, terminate la capetele interioare cu ciucure. Căptușită cu atlas alb. A fost realizată cu ocazia Încoronării de la Alba Iulia din 15 octombrie 1922 pentru Regele Ferdinand. Desenul mantiei a fost realizat de pictorul Curții regale, Costin Petrescu.
