Tip:
carte (manual)
Titlu:
Carte de cetire. Culegere de felurite scrisori vechi cu litere chirilice
Autor:
Roșculescu, Alexandru

Descriere: Ediția a III-a cu adăugiri din alte texte a acestei cărți de citire, îl are ca autor pe litograful, profesorul, caligraful, cartograful și paleograful Alexandru Roșculescu. Exemplarul pe care-l deținem a apărut la Editura Viața Romînească S.A., Iași, în anul 1922, așa cum este menționat la finalul cărții „S’a tipărit în anul 1922, în zilele încoronărei Regelui FERDINAND I al României mari”, prezintă coperte din hârtie obișnuită, de culoare roz, foaie de titlu și 116 de pagini cu text, care includ și Prefața la ediția I a cărții (apărută în anul 1896), semnată de Al. Roșculescu, Prefața la ediția a II-a a cărții (apărută în anul 1908), datată Iași, 2 septembrie 1908 și semnată de Gh. Ghibănescu, o adresă a Ministerului Instrucțiunei și al Cultelor de aprobare a acestui manual, datată Iași, 28 septembrie 1918, și o copie a Raportului Comisiunei adresat ministrului Cultelor și Instrucțiunei Publice datat Iași, 27 august 1918. Legătura cărții: capsare. Pe foaia de titlu, verso, este tipărit portretul ce-l reprezintă pe Al. Roșculescu. Pe ultima copertă sunt tipărite titlurile cărților didactice aprobate de minister și tipărite la Editura Viața Romînească. Cartea nu conține dedicație și face parte din colecția scriitorului George Ivașcu.


Domeniu
Istorie
Datare
prima jumătate a sec. XX
Școală
Viața Romînească S. A.
Tezaur / Ansamblu
CARTE DE CETIRE. CULEGERE DE FELURITE SCRISORI VECHI CU LITERE CHIRILICE PENTRU UZUL ȘCOALELOR SECUNDARE, AVOCAȚILOR, INGINERILOR HOTARNICI ETC.
Loc de descoperire
București
Material/Tehnică (text)
hârtie tipărită; cerneală tipografică
Dimensiuni
24 x 16 x 0,5 cm
Fișă întocmită de
Alina Butnaru
Fişă verificată de
Ioana Coșereanu Vasilescu
Nr. inventar
6385
Ordin de clasare
3400/10.10.2022 - Fond; Poziţia 28 Descarca PDF