Tip:
Disc
Subtip:
Disc orizontal din ebonită, cu riluri normale
Autor:
Compania britanică "Columbia Graphophone"

Descriere: Disc confecționat din ebonită, cu două fețe, utilizat pentru redarea sunetului la gramofon și patefon, automate muzicale cu discuri interschimbabile. Acesta conține înregistrările realizate printr-un procedeu artizanal, constând în incizia unor șanțuri de adâncimi variabile, obținute datorită transformării vibrațiilor aerului prin mijloace mecanice. Redarea înregistrării se realizează de la exteriorul spre interiorul discului. În centrul său este prevăzut un orificiu pentru fixarea pe suportul aparatului de redare. Tot central, pe etichete de culoare albastru deschis este scris, cu galben-auriu, locul în care a fost realizată înregistrarea, blazonul firmei producătoare, titlul pieselor, numele compozitorilor, al interpreților și ale formației acompaniatoare (o orchestră româno-sovietică); numărul de catalog și de matriță; în cazul acestei variante nota magică este reprodusă numai grafic. Discul are uzură medie, mici zgârieturi și urme pe suprafețe; una din etichete este uzată, pe ambele etichete există urme de pix. Blazon: COLUMBIA (Identic cu alte etichete Columbia, cu excepția desenului „notei magice” care este oarecum retractată)


Domeniu
Știință și tehnică
Datare
1948-1950
Școală
Filiala din R.P.R
Loc de descoperire
jud. BIHOR, ORADEA
Material/Tehnică (text)
Ebonita este un material solid electroizolant și anticoroziv, obținut prin vulcanizarea cauciucului natural cu sulf, având diferite întrebuințări în industrie. Este unul din primii polimeri folosiți pe scară largă la producerea discurilor de gramofon, și
Dimensiuni
D=25,4 cm (10 inch)
Fișă întocmită de
Hochhauser Ronald Otto
Fişă verificată de
Hochhauser Ronald Otto
Nr. inventar
22823
Ordin de clasare
3304/23.08.2023 - Fond; Poziţia 15 Descarca PDF