Descriere: Diplomă militară păstrată aproape integral. Se conservă ambele tabule, una ușor fragmentată, ambele prezentând urme de coroziune. Se conservă și orificiile care permiteau legarea plăcuțelor cu sârmă, precum și theca. Textul a putut fi reconstituit integral după cele două fețe (tabella I extrinsecus/intus, tabella II extrinsecus/intus). Textul reproduce decretul (constitutio) de lăsare la vatră a unor contingente din trupele auxiliare din provincia Dacia Porolissensis, a cărei armată era compusă din trei alae și 12 cohortes. Diploma este datată în timpul împăratului Antoninus Pius, în 24 septembrie 151 p. Chr., guvernatorul provinciei fiind Macrinius Vindex. A fost acordată veteranului Prosostus Ianuarius fiind descoperită în castrul Cohortei I Britannica miliaria c. R. equitata Antoniniana.
