Tip:
taler
Titlu:
Anaforiță
Autor:
Țara Românească

Descriere: Taler cu rol de anaforniță (platou pe care se pune anafura pentru a fi împărțită credincioșilor), folosit în cultul creștin ortodox. De cele mai multe ori aceste talere erau produse local și donate de către credincioși mănăstirilor sau bisericilor. Are formă circulară, adâncită, cu buza în bandă, pe margini cu trei șențuiri. Pe buza talerului este gravată inscipția de danie, cu conținut liturgic – adaptare după un psalm, în limba slavonă. Inscripție: „DOAMNE IISUSE HRISTOASE DUMNEZEUL NOSTRU, CARE AI BINECUVÂNTAT CINCI PÂINI ȘI AI SĂTURAT CINCI MII, ÎNSUȚI BINECUVÂNTEAZĂ ACESTEA: PÂINEA, GRÂUL, VINUL ȘI UNDELEMNUL ȘI ÎNMULȚEȘTE-LE ÎN ACEST SFÂNT LĂCAȘ ȘI ÎN MĂNĂSTIREA TA TOTDEAUNA, CĂ TU EȘTI TOATĂ BUNĂTATEA ÎN TOT CHIPUL, HRISTOASE, DUMNEZEUL NOSTRU”. Piesa este datată prin analogie cu un taler similar ca execuție tehnică și registru stilistic, cu inscripție care menționează donatorii – boierii Craiovești (JUPAN BARBU, JUPAN PÂRVU, JUPAN DANCIU, JUPAN RADUL).


Domeniu
Istorie
Datare
Secolele XV-XVI
Școală
Țara Românească
Loc de descoperire
jud., com. , Mănăstirea Bistrița
Material/Tehnică (text)
argint aurit ciocănire, gravare, aurire
Dimensiuni
Dm: 21 cm; G: 458,17 g
Fișă întocmită de
Anton-Manea, Cristina
Fişă verificată de
Mălăncinoiu, Raluca
Nr. inventar
131500
Ordin de clasare
2930/17.09.2019 - Tezaur; Poziţia 2 Descarca PDF