Tip:
farfurie
Titlu:
blid

Descriere: Vas ceramic de formă tronconică, baza plată, pereții vasului ușor concavi, bordură evazată, lată, cu buza și marginea rotunjită. Decor geometrizant amplasat pe toată suprafața, ordonat în două registre distincte. Central, elemente decorative compuse din motive geometrice: cerc maro-roșcat înconjurat de mai multe linii de dimensiuni diferite, unite între ele din cauza culorii migrate; în jurul acestuia, tușe groase alternate cromatic înconjurate de o linie vălurită care sugerează o funie răsucită. Spre diametrul maxim al evazării pereților motive geometrice și fitomorfe stilizate: unsprezece cerculețe/petale maro-roșcat conturate cu brun alternate de douăsprezece ramuri cu frunze. Pe bordura farfuriei, între două linii circulare subțiri care o marchează, un brâu lat de culoare maro roșcat peste care sunt dispuse simetric motive geometrice: triunghiuri albe și brune formate din puncte orientate alternativ cu vârful către interiorul și către exteriorul vasului. Pe dosul vasului desupra diametrului bazei, sub bordură, are o toartă de agățare. Cromatica: pe fond alb, culorile maro roșcat, brun, verde.


Domeniu
Etnografie
Datare
sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul secolului XX
Etnia/Cultura
Români
Loc de descoperire
jud. SATU MARE, com. Certeze
Material/Tehnică (text)
lut, călcat cu piciorul, frământat cu mâna, modelat la roată, uscat, angobare, coloranți, pictare cu cornul și cu pensula, smalț, ardere oxidantă
Fișă întocmită de
Olga Nicoleta POPA
Fişă verificată de
Mirela CREȚU; Karla ROȘCA
Nr. inventar
2868- C
Ordin de clasare
2609/22.07.2016 - Fond; Poziţia 47 Descarca PDF