Tip:
spadă
Subtip:
Spadă cu cupă la mâner
Titlu:
Spadă cu mâner plin și cap în formă de disc, cu început de cupă și buton

Descriere: Spadă din bronz turnată, cu patină verde-cenușie. Ruptă în două bucăți pe lamă, în prezent întregită. Tipul cu mâner plin și cap în formă de disc, cu început de cupă și buton. Garda mânerului este rotunjită, cu deschiderea semirotundă și capetele drepte. În partea inferioară a laturilor este prevăzută cu două nituri, câte unul pentru fiecare parte, asigurându-se astfel fixarea mânerului de lamă, care au fost turnate separat. Lama are secțiunea romboidală și este decorată, pe toată lungimea nervurii mediane, de o parte și de alta a acesteia, paralel cu ea și cu tăișurile, cu câte cinci linii incizate. Imediat sub gardă, pe ambele tăișuri (la 2 mm spre interior de acestea) se găsește câte o linie punctată paralelă cu ele, cu lungimea de 36 mm. Pe fiecare dintre aceste linii întâlnim câte cinci linii incizate dispuse sub formă de semicercuri concentrice, cu diametrele spre exterior (spre tăișuri). Tăișurile sunt relativ bine păstrate. Lama, îngustă spre gardă, se lățește spre spre mijloc, pentru ca apoi, spre partea inferioară, să se îngusteze din nou spre vârf (care lipsește). Mânerul are trei inele duble în relief, cu crestături oblice incizate. Rondela din partea superioară este ușor concavă (început de cupă), iar în mijloc se găsește un buton, bine marcat.


Domeniu
Arheologie
Datare
secolul IX a.Chr.
Epoca/Perioada
Hallstatt timpuriu
Etnia/Cultura
Gava (?)
Loc de descoperire
jud. BRAȘOV, com. BUNEȘTI, BUNEȘTI, Șes
Material/Tehnică (text)
Spadă din bronz turnată, cu mâner plin, cap în formă de disc și buton
Fișă întocmită de
Adrian GEORGESCU
Fişă verificată de
Adrian Georgescu
Nr. inventar
A 317
Ordin de clasare
2719/03.11.2014 - Tezaur; Poziţia 2 Descarca PDF