Tip:
pictură
Titlu:
Maternitate
Autor:
Mattis-Teutsch, Hans

Descriere: În partea inferioară a lucrării suprapunerea mai multor forme geometrice orizontale delimitează un spațiu din care se detașează siluete umane schițate într-o manieră esențializată. Într-o suprafață circulară este plasată o siluetă feminină, ținând un copil în brațe, surprinsă într-o atitudine de tandrețe. Silueta feminină este flancată de patru figuri masculine. Figurile, tratate în nuanțe de portocaliu, roșu și brun, sunt neindividualizate, redate dintr-o perspectivă frontală, cu bustul răsucit într-o parte și unul din umeri ridicat. Gama cromatică vie (portocaliu, roșu, albastru, mov) contrastează cu fondul neutru, reprezentat de suportul de carton, rămas aparent. Culorile sunt aplicate într-un strat subțire.


Domeniu
Artă plastică
Datare
Deceniul patru al secolului XX
Școală
Școală românească modernă
Material/Tehnică (text)
Tempera pe carton duplex maruflat pe pânză
Dimensiuni
100 x 70 cm
Fișă întocmită de
Radu, Popica
Fişă verificată de
Mihály-Béla, Vergha
Nr. inventar
1876
Ordin de clasare
2651/11.11.2008 - Fond; Poziţia 2 Descarca PDF